Noua Zeelanda – Insula Sudica

Din toata excursia, insula sudica a fost mult mai plina de surprize si cu mult mai fotogenica decat insula de nord. Asa cum v-am promis, iata continuarea aventurii noastre din Noua Zeelanda.

Ziua 9

Dimineata am plecat pentru imbarcarea pe ferrybot din Wellington spre Picton. Stramtoarea Cook poarta numele primului navigator care a traversat-o in 1770, James Cook.

DSH_1936Dupa o logistica minutioasa in care s-a facut impartirea vehiculelor pe categorii, masina noastra a fost inghitita de gura vaporului, iar noi am urcat 5 etaje pana in zona de cafenea si restaurant. Desi ne faceam sperante mari legate de peisajul pe care urma sa-l traversam, in special cand ajungeam in preajma insulei de sud, am fost usor dezamagiti, mai ales ca auzisem ca e una dintre cele mai frumoase traversari de ferrybot din lume. Ne asteptam la peisaj tipic de fiorduri cu stancarie de inaltime mare, dar insulitele printre care am trecut erau de mai mici dimensiuni.

6. upper hutt - wharariki Vantul batea foarte tare, aproape ca nu puteai sa inaintezi pe punte cand venea cate o rafala. La un moment dat ma proptisem pe diagonala si abia-abia am reusit sa fac cativa pasi si sa deschid usa de la casa scarii.

Primul contact cu insula de sud l-am avut in Picton, unde am alimentat masina. Vegetatia era schimbata, era parca mult mai cunoscuta, mai mult spre foioase. Am trecut prin Nelson, statiune de mare, unde pornise deja sezonul estival si vedeam deja lume la plaja si ne-am indreptat spre cel mai nordic punct al insulei de sud, capul Farewell. Vantul se intetea pe masura ce ne apropiam de mare.

Prima oprire a fost la Farewell Split, la un punct de belvedere spre un perete de stanca la capul caruia se forma o arcada. In valurile din micul golf se jucau nestingherite niste pui de foca.

DSH_1953Am ajuns in locul de campare de langa plaja Wharariki, unde ne-am asezat corturile si ne-am delectat cu prezenta unui paun albastru care facea scandal pe acolo, iar mai tarziu am pornit in explorarea zonei. Intrucat marea era la flux, iar traseul normal nu permitea accesul foarte facil pe plaja, ne-a fost recomandat de catre ingrijitoarea de la camping un traseu mai lung, care traversa mai multe garduri prin pajisti unde pasteau o multime de oi. Aici nu prea se mai potrivea expresia “spirit de turma”. Neavand ursi, pradatori sau hoti, oile sunt lasate liber. Vegetatia pe coasta era fascinanta, cu palcuri de copaci ale caror coroane lasau vizibile increngaturi foarte sinuoase ale ramurilor.

DSH_1978 Ca sa ajungem la plaja a trebuit sa traversam o mica padurice, care ne-a dezvaluit apoi un pleisaj splendid. Era cea mai frumoasa plaja pe care o vazusem vreodata.

DSH_2019Desi venisem cu lectia facuta, cu o imagine mentala, impactul pe care l-a avut alaturarea de plaja, cu nisip foarte fin, stanci indraznete care ieseau din apa, arcade de stanca, dune de nisip toate vazute in lumina calda a apusului si pe deasupra intalnirea cu o foca speriata, a fost cu mult peste asteptarile noastre. Am petrecut seara pe malul marii si n-am plecat decat cand s-a lasat intunericul.

DSH_2044 DSH_2090DSH_2025A doua zi de dimineata am ajuns la rasarit sa exploram si sa fotografiem zona de dune de nisip, foarte grafica, scaldata in lumina calda a rasaritului.

DSH_2098DSH_2162  DSH_2125 DSH_2155Pe plaja am avut o prima intalnire cu fauna salbatica a insulei, doi scoicari australieni, niste pasari negre cu cioc lung, portocaliu. Printre stanci am vazut si doi pui de foca, rasa locala, paroasa.

DSH_2215 DSH_2253

In Karamea am ajuns destul de tarziu, dupa un traseu lung si dificil, care facea un mare ocol. Ne uitam pe harta si in linie dreapta intre plaja Wharariki si Karamea erau cca 100 de km, dar noi a trebuit sa mergem cam 450 de km, intrucat nu exista alta legatura.

7. wharariki - karameaAm traversat parcul national Abel Tasman, si am ajuns aproape cand se lasase intunericul pe langa raul cu apa rosiatica Oparara, in parcul national Kahurangi, in dreptul unei mari arcade, o forma care ne aducea aminte de portalul de la cetatile Ponorului din Apuseni.

DSH_2294Ziua 10

La prima ora a diminetii am plecat tot spre bazinul raului Oparara, unde am traversat de data asta padurea luxurianta ca sa ajungem la o formatiune carstica numita Moria’s Gate.

DSH_2333 DSH_2352 Am descoperit acolo o pestera traversata de raul cu apa rosiatica, cu trei intrari foarte largi care formau litera T si care se arcuiau lasand lumina sa patrunda.

DSH_2368 DSH_2421DSH_2356DSH_2394 Timpul s-a scurs extraordinar de repede, iar fetele, care ne-au asteptat la camping erau destul de nervoase cand am ajuns in jurul orei 12, dar ele apucasera sa vada si peisajul de coasta unde campasem cu o noapte in urma.

Traseul spre ghetarul Fox a urmat linia coastei Marii Tasmaniei, una dintre opriri fiind la Punakaiki, la un obiectiv turistic pe coasta numit Pancake Rocks.

8. karamea - fox glacierStancile aveau aspect feliat , dand senzatia ca  sunt gramezi foarte mari de clatite (de unde si numele). Valurile agitate ale Marii Tasmaniei se spargeau intre  stanci cu o forta fenomenala, iar apa se ridica prin hornuri la mare inaltime. In timpul fluxului si cand sunt valuri puternice apa se ridica mult mai sus, lasand in urma o umezeala propice pentru formarea curcubeelor.

DSH_2588 DSH_2523Am ajuns pe seara la cabana din statiunea Fox Glacier unde urma sa ramanem pentru 2 nopti.

Ziua 11

Fox Glacier este o statiune la baza ghetarului omonim. Am descoperit acolo o adevarata industrie a turismului, foarte populare fiind zborurile cu elicopterul deasupra ghetarului in continua miscare. Preturile variau de la 100 de dolari pana la 400 de dolari de persoana, in functie de durata zborului. Toata ziua am auzit zboruri deasupra noastra.

Noi am ales sa vedem ghetarul de la baza, a carei altitudine era destul de coborata, foarte aproape de nivelul marii. In acea zi am ajuns de la plaja pana la poalele ghetarului pe un traseu de nici 30 de km.

Primul rasarit l-am facut pe malul lacului Matheson, lac glaciar inconjurat de padure, cu o apa de culoare aproape neagra. De pe marginea lui se reflecta muntele simbol al Noii Zeelande, Aoraki/Mount Cook si langa el, Mount Tasman. In cateva minute lumina s-a schimbat, norii au invaluit Mount Cook, iar mult-asteptata reflexie a disparut. A ramas pe lac o ceata foarte fina, care dadea locului o atmosfera aparte, de care ne-am folosit pentru cateva detalii de peisaj local, in care au aparut si niste rate.

DSH_2677  DSH_2699

DSH_2717Pe malul lacului Matheson am revenit in cursul aceleiasi zile la apus, moment in care muntii erau colorati si aveam vizibilitate. Mount Cook isi dezvaluia in fata noastra toti cei 3754 de metri. Cerul era senin sticla, reflexia perfecta, dar atmosfera mistica a cetii de dimineata lipsea. Eram uimiti cand am aflat ca langa ghetar, mergand cca. 30 de km ajungem din nou la plaja. Pe deasupra aflasem si de existenta unei colonii de foci, dar la care nu mai aveam acces, datorita unor lucrari.

DSH_2737 DSH_2756De plaja Gillespies s-au bucurat fetele in special si a fost o binemeritata pauza dupa fugareala cu masina de pana atunci.

Vizita bazei ghetarului a inceput cu o scurta trecere prin padurea luxurianta, unde ne-am reintalnit cu ferigile gigantice.

DSH_2841 DSH_2853Traseul pana la cele doua puncte de belvedere ale ghetarului era excesiv de marcat, iar continuarea lui se putea face doar insotit de ghid, fiind relativ periculos sa te duci pe cont propriu. Noi ne-am multumit sa vedem valea glaciara de la departare.

DSH_2943DSH_2892 Desi vizual nu era foarte placut, gheata la baza fiind destul de murdara, peisajul impresiona prin masivitate. Am fost martorii fortei distructive a ghetarului, valea glaciara in forma de U semanand mai mult cu un santier. Gheata antreneaza piatra cand inainteaza si sapa in peretii laterali, numiti morene, lasand in urma un peisaj ruiniform. Toata gheata se topeste si formeaza un rau de culoare alb-gri. Din cand in cand se auzeau trosnete si vedeam caderi masive de gheata, semn ca relieful este in continua schimbare si poate peste cateva sute de ani nu va mai exista gheata deloc acolo. Peste tot esti anuntat sa nu te opresti pe traseu datorita caderilor de pietre, iar sentimentul ca suntem mici si neinsemnati este din ce in ce mai puternic.

DSH_2913 DSH_2916Stiam ca imaginea ar fi fost mult mai impresionanta pe ghetar la altitudine mai mare, cu gheata alba, cu pesteri de gheata pe care sa le strabati, din ratiune financiare insa, am hotarat ca este suficient ce am vazut pana atunci.

DSH_2955

Ziua 12

Ziua de 14 noiembrie a fost una total deosebita, in care am parcurs un traseu remarcabil prin pasul Haast, apoi pe malul lacurilor Hawea si Wanaka.

9. fox glacier - wanaka

DSH_2988Locul de campare a fost in orasul din apropiere Albert Town, pe malul unui rau. Am vazut peste tot imagini din jurul lacului Wanaka si ne-am gandit ca fiind foarte apreciat ar merita o oprire, mai ales ca traseul pana la Milford Sound ar fi fost mult prea lung pentru o singura zi de condus. Am petrecut pranzul la o terasa cu o priveliste splendida pe malul lacului Wanaka, iar in jurul orei 16 am inceput urcarea spre varful Roy.

DSH_2996Traseul traversa mai multe pajisti pline de oi si miei lasati liberi sa pasca.  Cu cat urcam, privelistea aeriana devenea tot mai frumoasa, dar nu s-a modificat major pana cand am ajuns in saua de la 1200 de metri diferenta de nivel, in apropierea varfului Roy.

DSH_3017In departare se vedea varful masivului Aspiring. A fost un efort considerabil si pentru fete, dar satisfactia reusitei traseului a depasit orice neplacere. Vegetatia in sa era interesanta, smocuri de ierburi foarte lungi si din cand in cand cate o tufa cu frunze care intepau rau. Au fost doua momente magice acolo, un halou in ceata din jurul soarelui si dupa apus, cand ne pregateam sa strangem, varful Aspiring s-a colorat rosu intens.

Dan era incantat de o ceata mai indepartata care se inrosise, iar cand ne-am intors privirea spre Aspiring nu ne venea sa credem cat de rosiatica era zapada din varf. Am despachetat in timp record aparatul si obictivele si am profitat de momentul unic din plin. DSH_3009DSH_3048Coborarea am facut-o pe timp de noapte, la lumina frontalei, iar seara am adormit bustean, istoviti dupa cei 13 km de traseu.

Ziua 13

Ziua de 15 noiembrie a inceput interesant, cu un rasarit facut pe malul lacului Wanaka, in preajma unui copac incarligat cazut, loc pe care l-am descoperit intamplator. 

DSH_3054 DSH_3061 DSH_3081Am petrecut mai bine de o ora pe acolo, iar dupa micul dejun am plecat spre asa-zisa a 8-a minune a lumii, Milford Sound. Chiar citisem un articol in National Geographic in timpul zborului despre cele mai spectaculoase sosele din lume, iar drumul spre Milford Sound era unul dintre ele.

10. wanaka - milford soundAveam asteptari mari si ne-au fost cu mult depasite. Zona, renumit de ploioasa, ne-a lasat efectiv cu gura cascata. Soseaua serpuia printre pereti de stanca de inaltmi incredibile, iar ploaia forma nenumarate cascade foarte subtiri.

DSH_3084Din ceata ieseau rand pe rand varfuri de stanca, iar capatul traseului era parca desprins din poveste. Transfagarasanul avea sa fie surclasat in mintea noastra, desi ne-a bucurat ca o fata din Israel, cu care am intrat in vorba si care vizitase Romania, a comparat soseaua de la Milford Sound cu peisajele montane din Fagaras. Statiunea, de mici dimensiuni avea doar cateva unitati de cazare, iar noi ne-am cazat la o cabana cu camere de 4 paturi. Pe dupa-amiaza am iesit sa vedem capul fiordului si varful Mitre cu ai sai 1692 de metri care tasneau din apa.

DSH_3096 DSH_3116Incepea fluxul si in timpul cat am stat pe acolo, a trebuit sa ne retragem usor-usor, deoarece apa crestea vazand cu ochiul. Nu ne venea sa credem ca in timp de 5 minute a trebuit sa schimbam punctul de statie de vreo 2 ori. Ceata invaluia fiordul si muntii, iar atmosfera era incredibila. Ne ploua, dar nu conta. Pe versantul din dreapta noastra cascada permanenta Bowen era foarte involburata datorita ploilor.

DSH_3111Privelistea nemaipomenita a fost acompaniata din pacate de niste mici tartori. Peste tot in jurul nostru erau o multime de musculite de nisip care si-au cam facut de cap cu noi. Erau atat de multe si se lipeau atat de bine de pielea expusa, incat era foarte greu sa te impotrivesti. La receptia cabanei gaseai mai multe sortimente de creme, spray-uri si alifii pentru insecte, dar am aflat pe piele noastra ca erau de prisos. Dupa o saptamana inca aveam urmele de muscaturi pe maini si picioare.

Ziua 14

Jumatate de zi am petrecut-o din pacate in interiorul cabanei, intrucat ploaia torentiala nu se mai oprea. De indata ce am vazut ca putem pleca ne-am suit in masina sa exploram un pic zona. Prima oprire a fost pe langa podul ce traversa raul Donne, unde ne-am adapostit si am ramas pentru a surprinde furia apei raului care venea cu repeziciune printre bolovani. In fundal se vedeau versanti pe care siroiau nenumarate cascade. Padurea era foarte diferita fata de ce vazusem pana atunci, scoarta copacilor era plina de muschi, iar ceata invaluia crestele in departare.

DSH_3140 DSH_3145 DSH_3164Am continuat traseul pana la obiectivul The Chasm, despre care aflasem la fata locului, dar nu stiam la ce sa ne asteptam.DSH_3358DSH_3360

In parcarea din zona obiectivului ne-am distrat cu cativa papagali Kea, pasari cu penajul gri maron, foarte curioase din fire. DSH_3323Chederele masinii, trepiedul lui Radu si husa de ploaie a rucsacului lui Dan au fost principalele atractii pentru ele. Ne-am putut apropia de ele incredibil de mult si am ras de cat de mult tupeu aveau. Cand m-am suit in masina, unul dintre papagali s-a urcat pe oglinda retrovizoare si practic era la distanta de nici 30 de cm de mine.DSH_3237Scurta intalnire cu papagalii s-a incheiat cu prezentarea ritualului lor de imperechere.

DSH_3385

Am intrat pe traseul obiectivului The Chasm si pe masura ce inaintam se auzea un tumult foarte puternic de apa. Nu stiam de unde vine, pentru ca nu vedeam nici un fir de apa. Pasarela trecea insa pe deasupra unui rau foarte ingust care-si facuse loc prin stanca, zgomotul caderii rapide a apei fiind impresionant. Si stancaria avea forme ciudate, mici excavatii sub forma de lingura.

DSH_3418DSH_3442 Am stat acolo nemiscati si ne gandeam ca nimic nu poata sa inlocuiasca senzatia si fiorii care te trec. Pozele… sunt de prisos.

DSH_3448 DSH_3408Pe dupa-amiaza ne-am intors la Milford Sound sa prindem apusul. Am avut noroc de data asta, ceata se risipise, norii de ploaie se sparsesera, aveam vizibilitate si reflexie curata. Lumina soarelui patrundea in fiord si colora peisajul in nuante calde. Apa urca pe masura ce trecea timpul si cativa dintre noi ne-am trezit inconjurati de apa. Radu, Gabi, Marina, Dan si Cristina s-au descaltat ca sa poata sa treaca pe mal. Eu si Denisa ne-am dus intr-o zona usor mai inalta si n-am avut probleme, dar musculitele nu ne-au dat pace nici de data asta si nefiind dati cu crema, au avut de unde sa ciupeasca.DSH_3540DSH_3532DSH_3592    

Ziua 15

De dimineata am revenit la Milford Sound de data asta pentru a face o scurta croaziera pe fiord.

DSH_3777Traseul vaporului iesea practic la marea Tasmaniei si se intorcea in acelasi loc.

DSH_3694Stanci impresionante ascunse in ceata, doua cascade permanente: Bowen si Stirling Falls, mica colonie de pinguini cu creasta galbena si colonia de foci care motaiau lenese pe stanci au fost doar cateva dintre atractiile croazierei.DSH_3759 DSH_3703DSH_3754DSH_3794DSH_3835DSH_3915     Spre final, comandantul navei s-a apropiat atat de mult de cascada Stirling incat am facut practic un dus cu apa rece.DSH_3894Milford Sound cred ca a fost cel mai impresionant loc din tot ce am vazut in Noua Zeelanda.

Am plecat de acolo cu parere de rau, dar ne-am mai oprit pentru scurt timp pe traseul care mergea spre Lake Marian, unde am surprins firul apei care venea dinspre lac. Apa curgea cu putere la vale, iar traseul era amenajat chiar pe mal.

DSH_3989DSH_3976 Dupa ce am trecut de drumul sinuos care venea dinspre fiord, pe prima bucata de sosea dreapta m-a luat valul si am apasat cam tare pe acceleratie.

DSH_3929 Un polititst foarte binevoitor m-a oprit sa ma intrebe daca am vreun motiv pentru care merg cu viteza si cu zambetul pe buze si cu toata bunavointa mi-a intins o amenda de 230 de dolari. Si pe care am si platit-o online. De atunci, cand trecea acul de 100 de km/h, imi sarea inima din piept.

Cu tot timpul petrecut in zona Milford Sound, am ajuns foarte tarziu in zona Dunedin – Moeraki. Am hotarat sa sarim peste peninsula Otago, unde stiam de existenta pinguinilor unici in lume, cu ochi galbeni, specie protejata si peste colonia de albatrosi regali si ne-am dus direct la farul de la Moeraki, unde aflasem de o alta colonie de pinguini, care stateau in salbaticie. Din pacate am ajuns prea tarziu si ingrijitoarea de la far ne-a oprit accesul spre ascunzatoarea din care puteam admira colonia. Ne-am multumit cu cei pe care ii vazusem in croaziera de dimineata.

11. milford sound - moeraki

Ziua 16

Rasaritul zilei de 18 nov l-am facut pe plaja Moeraki, langa neobisnuitii bolovani rotunzi. Apa se retragea, facilitand accesul pe langa ei. Bolovanii de la Moeraki sunt insirati de-a lungul plajei, sunt partial izolati, partial in grupari, iar diametrul lor variaza de la cativa centimetri pana la 2-3 metri. Sunt total inediti datorita formei aproape perfect rotunde si sunt protejati ca rezervatie stiintifica.

DSH_3998 DSH_4029 DSH_4041 DSH_4051 DSH_4053 DSH_4071 DSH_4077 DSH_4082Ne-am intors dupa plaja la farul de la Moeraki, la pinguini, dar norocul n-a fost de partea noastra nici de data asta. Pinguinii plecasera in apele oceanului Pacific si doar seara se mai intorceau la mal.

Traseul nostru a continuat spre statiunea Mount Cook, trecand pe langa imensul lac glaciar de culoare turcoaz, Pukaki.

12. Moeraki - mt cook Pe marginea lacului incepusera sa creasca lupini roz si mov in special si din loc in loc galbeni. Culoarea turcoaz a lacului este data de sursa de provenienta a apei lacului, ghetarul. Culoarea era incredibila si am stat multa vreme lipit de geamul masinii.

DSH_4336 DSH_4118La Mount Cook am ajuns pe dupa amiaza. Dupa instalarea corturilor, am plecat in recunoastere spre unul din cele doua lacuri de la baza ghetarilor, Hooker Lake. Ne-a plouat rau pe traseul de o ora si jumatate si a trebuit sa ne adapostim intr-un mic refugiu. DSH_4124Traseul, despre care am aflat ulterior ca este foarte popular, pe el trecand in sezon plin cca. 2000 de persoane zilnic, era foarte bine facut, cu 3 poduri suspendate de cate 300 de metri lungime peste apa raului Hooker, iar in rest era ori cu pietris ori din lemn. Dupa ce s-a oprit ploaia am ajuns pe malul lacului de la poalele muntelui Hook/Aoraki, care din nefericire era invaluit in ceata. Pe apa lacului pluteau sloiuri de gheata sau chiar mini iceberguri desprinse de la baza muntelui.DSH_4152Varful de 3754 de metri n-a vrut sa iasa din nori toata seara, asa ca ne-am propus sa revenim a doua zi.

Ziua 17

In dimineata zilei de 19 noiembrie ne-am trezit la ora 4. Am plecat cu greu pe traseu la ora 4:30 pe valea glaciara Hooker, spre acelasi lac unde fusesem cu o seara inainte, motivati numai de cerul cristal de deasupra noastra. Varful muntelui Cook nu se vedea din camping, asa ca prima vedere a lui, dupa cca. 30 de minute de mers pe traseu, a fost una total imbucuratoare. Imaginea lacului se schimbase in totalitate, sloiurile erau mai multe si mai aproape de mal, pe suprafata apei gri plutea o pojghita subtire de gheata si cei 2500 de metri ai varfului Cook (noi fiind la cca. 1200 de metri altitudine) se reflectau in apa. Totul in lumina calda a diminetii. A fost nemaipomenit.

DSH_4164DSH_4196DSH_4245Traseul de intoarcere l-am petrecut cu mai multa usurinta decat cu o zi in urma si am asistat si la aducerea materialelor de constructie cu elicopterul pentru modernizarea traseului. Intr-un sfert de ora au venit 3 transporturi de lemn si ne gandeam ca tara asta chiar stie sa faca turism.

Dupa cateva ore petrecute in camping, unde, dupa masa de pranz ne-am intins pe iarba la soare, am decis sa mergem si spre valea glaciara Tasman. Ne facusem mari sperante, mai ales dupa ce vazusem la Hooker Lake, numai ca de data asta n-a mai fost la fel de spectaculos. Prima vedere a lacului Tasman, cu apa de culoare gri, a fost una aeriana. Privelistea nu era prea frumoasa, aspectul de ruina predominand pe morenele laterale. Pe apa lacului nu pluteau decat vreo doua sloiuri mai “timide”, iar varfurile care se inaltau deasupra lacurilor nu aratau la fel de bine. Am decis sa ajungem si la coada lacului, in punctul de formare a raului Tasman. Traseul nemarcat mergea pe bolovani instabili de granit, care imi aduceau aminte de Retezat. Printre ei cresteau mici tufe de flori de munte.

DSH_4287 Am fost mai degraba incantati de vegetatia de la capatul lacului, asa ca am petrecut apusul pe valea glaciara. Mici tufe de flori cu un miros fin si muschi se intindeau cat vedeai cu ochii.DSH_4294DSH_4322 

Ziua 18

Ziua de 20 noiembrie a fost destul de relaxanta, cu un traseu de doar 60 de km pana la Twizel, unde ne-am cazat la o cabana. Aici am facut si ultima alimentare cu mancare de la supermarket, desi trailerul nostru gemea inca de conserve.

13. mt. cook - twizelPe dupa amiaza am ajuns pe malul lacului Tekapo, care am descoperit ca este foarte popular. Malul lacului plin de lupini mov, roz, galbeni si albi era impresionant.

 DSH_4345DSH_4412  Zona s-a umplut insa cu turisti chinezi si arabi, dupa care a trebuit sa asteptam sa ne iasa din cadru. La un moment dat a venit chiar si o mireasa si ne-am spus ca noi n-avem ce cauta acolo. Mica bisericuta din piatra era inchisa.DSH_4426 

Ziua 19

Desi vazusem lacul Pukaki in drumul spre Mount Cook, ne-am hotarat sa il fotografiem si in timpul rasaritului. Lacul face parte din schema hidro-electrica a Noii Zeelande, producand o insemnata cantitate de curent, iar nivelul apei albastru-turcuaz poate fi controlat. Lacul este alimentat de apa din vaile glaciare Hooker si Tasman. In dimineata zilei de 21 noiembrie cerul arata nemaipomenit, in scurtele momente inainte de rasaritul soarelui, norii fiind foarte colorati.Lumina calda a tinut foarte putin, intrucat soarele a intrat in nori, dar suficient cat sa oprim masina in dreptul unor tufe singulare de lupini roz si mov. Prim-planul lupinilor a completat foarte bine versantii luminati.

DSH_4435 DSH_4428Ne-am mutat apoi pe malul lacului, de unde se vedea bine patura alungita de nori care conducea privirea spre Alpii sudici, ei ramanand luminati. Apa dimineata nu mai parea sa aibe culoarea cu care eram deja obisnuiti, dar se explica prin pozitia soarelui.

DSH_4450 DSH_4495

Bucurosi ca am prins cateva momente mai fotogenice, ne-am intors la cabana de unde am plecat intr-un lung traseu spre Kaikoura, localitate la cca. 150 de km de Picton, de unde urma sa luam a doua zi ferrybotul spre insula de nord. Desi initial trebuia sa campam la Blenheim, localitate mult mai apropiata de Picton, am decis sa ramanem la Kaikoura, intrucat cursa de ferrybot ne fusese amanata de la 6 dimineata la 2 dupa amiaza.

14. twizel - kaikouraPeninsula Kaikoura este renumita pentru cursele de observatie a balenelor in larg si, dupa cum a urmat sa aflam, pentru colonia de foci. Plaja din peninsula este inedita prin stancariile din apa de la mica adancime, fasii foarte lungi care nu permit nici unei ambarcatiuni sa se apropie de mal.DSH_4526DSH_4546

Dupa ce am urmarit firul plajei pe un traseu marcat, am nimerit in mijlocul coloniei de pescarusi care faceau o galagie de nedescris. Erau in perioada de imperechere si toti lucrau pentru constructia cuiburilor.

DSH_4644

La mica distanta de galagioasele pasari, cateva foci se jucau nestingherite. La vederea noastra s-au oprit din joaca lor ca sa ne urmareasca. Vazand ca suntem inofensivi, si-au continuat activitatea de seara, mult mai intensa decat ceea ce urma sa vedem urmatoarea zi de dimineata.

DSH_4577DSH_4597 DSH_4617  

Ziua 20

Dupa o noapte in care ne-a plouat destul de puternic, am revenit de dimineata pe plaja din Kaikoura, unde am avut parte de un moment inedit. Am parcat masina, dar n-am indraznit sa iesim din ea o vreme, din cauza ploii, pana cand s-a luminat. Eram insa fascinati ca in fata masinii, la nici 10 metri de noi, doua foci motaiau nestingherite. Ne-am dat jos din masina intr-un final, vazand o a 3-a foca iesind din apa. M-am apropiat de ea si am vazut ca era destul de batrana si avea un defect la ochi. Am reusit sa-i fac un portret, mai ales ca s-a apropiat de mine foarte mult. A venit spre mine pana la aproape 3 metri. Nu stiam ce sa fac, asa ca am ramas nemiscat pentru o vreme sa vad cum reactioneaza. Miscarile ei lenese oricum nu pareau agresive. M-am dat inapoi ulterior, ca sa o las in pace. Probabil era foarte obisnuita cu oamenii, pentru ca s-a apropiat prea mult de noi. I-am facut poze inclusiv cu telefonul.

DSH_4754M-am dus apoi pe plaja de stanca la cativa zeci de metri de locul de parcare, ca sa ne intalnim din nou cu o foca. Dupa ce si-a facut ritualul de a sta cu nasul in sus, s-a trantit si acolo a adormit.

DSH_4783Am plecat intrucat ploaia nu ne dadea pace deloc si trebuia sa prindem ferrybotul. Pe seara am ajuns intr-un camping din apropiere de localitatea Wanganui, pe insula nordica. Stabilisem ca urmatoarea zi sa plecam spre destinatia noastra finala, Auckland, urmand un traseu un pic mai lung, care ajungea in apropiere de conul vulcanului Taranaki/Mount Egmont. Planul initial era sa urcam pana la o cabana in apropiere de varf, dar ne-a fost dat peste cap, datorita modificarii cursei de ferrybot.15. kaikoura - wanganui

Ziua 21

Norocul n-a tinut cu noi nici de data asta, intrucat Taranaki era invaluit in ceata, iar destinatia intermediara stabilita, obiectivul Three Sisters si stanca in forma de elefant, de pe plaja din nordul masivului Taranaki erau inaccesibile datorita apei ridicate de la flux.

16. wanganui - aucklandDupa 3 saptamani de colindat ambele insule si mai bine de 5000 de km de condus, am ajuns intr-un final in Auckland, destinatia noastra finala. Am prins si de aici un moment fotogenic, ora albastra si am profitat de el de pe malul apei.

DSH_4953 DSH_4954Intrucat era ziua lui Dan, iar tura se terminase, am sarbatorit pana pe la 12 noaptea la un bar de langa hotel.

Ziua 22 Cursa Auckland – Hong Kong – fara incidente. In Hong Kong, i-au confiscat Gabrielei o sticla de whiskey. 

Ziua 23 Cursa Hong Kong – Londra – fara incidente, cursa facuta intr-o noapte de aproape 16 ore. Doar niste turbulente mai puternice. In Londra, lui Radu i-au retinut vamesii cateva borcane de miere de manuka.

Ziua 24. Londra – Bucuresti.

Ganduri de final:

A fost lung, a fost frumos, a fost greu. A fost genul de excursie pe care nu l-am face oricand, la orice varsta. Ne-am luat portia de natura din plin. Am vazut plaja, ocean, lacuri, munti, vulcani, ghetari, fiorduri, gheizere, cascade, pinguini si foci  intr-o tara de foarte mici dimensiuni. Ne miram si acum cata diversitate poate sa fie in peisajul Noii Zeelande si chiar daca am stat 3 saptamani pe aici, avem senzatia ca am vazut prea putine, ca am zgariat doar suprafata. Noua Zeelanda are multe de oferit si este o lectie buna pentru cum se poate face turism, pentru cum se poate conserva si proteja natura. Si chiar daca este “la mama ciorii”, asa cum spune Radu, merita tot efortul sa ajungi aici.

Toate bune si pe curand!

Advertisements

One thought on “Noua Zeelanda – Insula Sudica

  1. Pingback: Noua Zeelanda – Insula Nordica | DSH Photo

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s